Iasmina COSTILEANU
Grant Consultant
Iasmina face parte din departamentul de Finanțare și Management din a doua jumătate a lui 2025, unde lucrează într-o echipă dedicată dezvoltării și implementării proiectelor. În activitatea de zi cu zi o vei auzi vorbind despre bugete, activități, criterii de eligibilitate și despre felul în care toate acestea trebuie să se coreleze pentru mersul bun al unui proiect în implementare.
Își organizează munca în jurul lucrurilor clare și bine structurate și acordă atenție detaliilor care pot face diferența pe parcursul unui proiect. Seriozitatea și organizarea sunt parte din modul în care lucrează, iar atunci când începe un lucru, își propune să îl ducă până la capăt.
În afara muncii, îi place să călătorească, să descopere locuri și culturi noi și să petreacă timp în natură. Toate acestea îi aduc inspirație și energie pe toate planurile.
- Licență - Administrarea Afacerilor, Facultatea de Business, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
- ERASMUS+ Study Mobility - Dipartimento di Scienze economiche e aziendali, Università degli Studi di Sassari, Sardegna, Italia
- Masterat - Auditul și managementul financiar al fondurilor europene, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
- Learn Consulting Do Consulting - program de formare profesională, ediția XI, 2025
- Certificat - Curs de Digitalizare, Transilvania IT Cluster
- Expert contabil (în formare) - stagiu profesional, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, CECCAR